joi, 11 aprilie 2013

3 metri deasupra cerului

      În viaţă o să îţi placă de sute de persoane, o să simpatizezi mii de persoane, o să te îndrăgosteşti de atâtea ori încât o să uiţi şirul, o să iubeşti, o să ai amintiri alături de acele persoane pe care le vei uita într-un final, dar se întâmplă o singură dată în viaţă... o singură dată în viaţă întâlneşti acea persoană care intră în inimă şi suflet, îţi invadează lumea şi niciodată nu o să părăsească acel colţ pe care şi l-a găsit înăuntrul tău. După ce ai cunoscut-o ai vrea să te muţi în braţele ei, iubirea ei să îţi fie haină iar dragostea ei să îţi fie adăpost. Îţi stă gândul pur şi simplu numai la cum ar fi să fii pentru totdeauna acolo lângă ea, lângă acea persoană care te face să fii fericit încât să te simţi la 3 metri deasupra cerului. Să îşi ţină capul pe pieptul tău toată noaptea, să te trezeşti în fiecare dimineaţă alături de ea, să îi simţi buzele pe gât, să te alinte, să te răsfeţe cu şoapte, să te mângâie cât e noaptea şi ziua de lungă. Aţi vrea că nopţile trăite împreună să aibă zeci de ore în plus.
    
Dar nu vei sta împreună cu acea persoană toată viaţa, rareori se întâmplă asta... pentru că aceasta este lumea, aceasta este viaţa noastră şi nu putem să o modelăm exact cum vrem noi, nu putem să avem mereu alături pe cine vrem noi. "Şi dintr-o dată îţi dai seamă că s-a terminat...că asta a fost. Nu te mai poţi întoarce. Apoi încerci să îţi aminteşti când a începutul totul şi realizezi că a început mult mai înainte decât credeai. Îţi dai seama că se întâmplă o singură dată şi indiferent cât de mult vei încerca nu te vei mai simţi niciodată la fel, nu vei mai simţi niciodată că te afli la 3 metri deasupra cerului."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu