Dintr-un loc ferit de ploaie priveam lumea cum se agită înainte de furtună. Picătură cu picătură, ploaia se lovea de asfaltul uscat şi frunzele se ciocneau unele de altele parcă ferindu-se de stropi. Priveam la ceea ce mă înconjura, copii, oameni maturi, adolescenţi, toţi alergând către un loc retras.
Aşteptând să treacă ploaia am zărit-o pe ea. Nu se ferea de nimic, se bucura de fiecare strop de apă ce îi umezea părul, se învârtea cu braţele întinse parcă adunând toată energia naturii în corpul ei. Nu îi păsa de privirile trecătorilor. Era minunată cu acel zâmbet pe faţă, cu acei stropi de apă ce îi străbăteau obrajii, cu părul umed ce se plimba în vânt, cu ochii verzi plini de fericire şi de bucurie infantilă, cu chipul de copil de care se loveau picăturile.
În timp ce alţii fugeau de ploaie, în timp ce alţii se adăposteau în locuri intunecate, ea a învăţat să se bucure de ceva simplu; a învăţat să fie fericită, a învăţat să se bucure de o ploaie de vară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu