Dacă tot ce ai trăit alături de ea a fost doar un
vis? Dacă te-ai trezi mâine dimineaţă şi în loc să îi priveşti zâmbetul ei
sincer de copil îndrăgostit ai realiza că ea nu există? Apelurile interminabile
au fost doar scurte reprize zilnice de somn de câteva ore, îmbrăţişările
călduroase doar perna ce ţi-a fost mereu în braţe în fiecare noapte, săruturile
doar lungi oftări prin somn când priveai spre cerul senin în vise de toamnă.
Însă
acest “Dacă..” nu există, ea nu este un vis. E chiar aici cu sufletul alături,
pregătită oricând să îşi împreuneze degetele mâinii ei cu ale tale şi cu un
sărut să îţi şoptească că totul va fi bine, chiar dacă de fiecare dată aţi
pornit drumurile cu stângul. Aţi pornit cu stângul, dar privirile dintre voi
doi au îndreptat fiecare pas greşit. Atingeri cu subînţeles doar de voi
înţelese, cuvinte de alint cu încărcătură emoţională doar de voi înţeleasă,
poveste lungă cu voi doi în prim plan. Nu vă înţelege nimeni, dar totuşi rămâne
povestea voastră preferată. Defapt, rămâne povestea noastră preferată. Eşti
atât de învăluit de aroma, nebunia şi dragostea ei încât scrii despre tine la
persoana a doua.
E
totul atât de ireal încât pot privi întregul peisaj de iubire în ansamblu ca pe
o pictură existentă chiar în faţa mea. E un peisaj de toamnă, din acest motiv o
zi e soare, o zi e mohorâtă, o zi e perfectă, altă zi e imperfectă. Ar fi bine
să rămână aşa imperfectă, şi ziua, şi povestea, şi iubirea. Suntem ciudaţi, nu?
Când alţii aleargă după perfecţiune, noi alergăm unul după altul. Eu după tine,
tu după mine. Opreşte-te puţin. Ia-mă de mână. Acum alergăm împreună, e mai
bine. Alergăm mai încet, ne uităm atent unul la celălalt şi ne mai împiedicăm.
Ne ajutăm reciproc, dar..
- Acum
suntem murdari de praf. Ce facem?
- Să
facem baie in mare..
- Împreună?
- Da,
haide în valuri. Dar fără să vorbim, găsim răspunsuri la întrebări după.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu