vineri, 13 decembrie 2013

Emoţii de iarnă

             


              Emoţia atingerii şi topirii unui fulg de nea pe frunte, răcoarea pornită din vârful degetelor ce  urcă uşor pe mâneca gecii, mirosul proaspăt de zăpadă abia aşternută, orizontul învăluit în alb, gerul fabricant de flori de gheaţă pe geamuri, aburii calzi ai trupurilor ce se ridică uşor în nori şi se pierd în ceaţă, îmbrăţişările călduroase, obrajii îngheţaţi şi încălzirea buzelor cu săruturi, privirea copiilor când fac oameni de zăpadă, zâmbetul oamenilor maturi la amintirea copilăriei când lăsau urme de îngeri în nea, plăcerea de a sta în faţa focului sorbind dintr-o cană cu vin fiert, împodobirea bradului, mirosul de cozonac, mirosul de împlinire, mirosul de fericire. Emoţii, bucurie, nostalgie, imagini, mirosuri...de iarnă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu