Noi doi

Ne ţineam de mână noi doi;


Mergeam şi păşeam alert apoi lent,
Alert când uitam că eşti mică
Şi lent când spuneai să te-aştept.

Ne ţineam de mână noi doi;
Prin pietre, pietrişuri, noroi
Pe-al meu spate mergeai, te plimbam,
Şi vorbele din topor le cântam.

Ne ţineam în braţe noi doi;
Zâmbeam, râdeam chiar şi în poze,
Iar lumea ne-admira ca pe oaze
Că radiam ca un soare amândoi.

Ne ţineam de mână noi doi;
Simţeai cum te strâng uneori tare,
Mergeam şi mergeam, nu-ntrebai,
Ştiai că te iubesc deşi doare.

Ne ţineam de mână noi doi;
Cu degetul m-alintai fără sfială
Când zâmbetul meu şi vocea calmă
În seară-ţi umplea inima goală.

Ne ţineam în braţe noi doi;
Alert apoi lent te sărutam,
Lent când uitam că timpul trece
Şi alert când mă iubeai, te iubeam.

Si parca simt nevoia..

  In zilele gri ma priveau atent in ochi si curgeau intrebarile. De ce? Nu le pasa, doar erau curiosi, doar sunt curiosi. Si parca as vrea sa vorbesc, sa zic ofuri, ganduri, franturi de suflet, sa povestesc amintiri si intamplari si sa imi fac si alte amintiri noi, sa zbor, sa rad, sa cant, sa alerg, sa imbratisez, sa iubesc, sa zambesc, sa privesc.
    E ocupata.
    E ocupata lumea cu alte planuri, cu alte vise, cu alte ganduri, cu alte viziuni de viitor, dar prezentul?
    E ocupata cu ignorari, cu false zambete, cu rautati,evitare de greutati, dar iubirea unde-i?
    Si parca simt nevoia sa imi sfaraie oasele intr-o imbratisare stransa, sa imi sfaraie buzele dupa un sarut lung si neintrerupt cu buzele fierbinti, sa rad cu buzele pana la urechi si sa imi pocneasca maxilarul, sa zambesc cu dintii imperfecti, sa vad un zambet imperfect, sa fiu, sa am un suflet doar al meu imperfect, sa fiu perfect pentru un suflet imperfect, dar sa fiu fericit.
    Si parca simt nevoia...

Imperfectiune in 2

            Dacă tot ce ai trăit alături de ea a fost doar un vis? Dacă te-ai trezi mâine dimineaţă şi în loc să îi priveşti zâmbetul ei sincer de copil îndrăgostit ai realiza că ea nu există? Apelurile interminabile au fost doar scurte reprize zilnice de somn de câteva ore, îmbrăţişările călduroase doar perna ce ţi-a fost mereu în braţe în fiecare noapte, săruturile doar lungi oftări prin somn când priveai spre cerul senin în vise de toamnă.

             

              Însă acest “Dacă..” nu există, ea nu este un vis. E chiar aici cu sufletul alături, pregătită oricând să îşi împreuneze degetele mâinii ei cu ale tale şi cu un sărut să îţi şoptească că totul va fi bine, chiar dacă de fiecare dată aţi pornit drumurile cu stângul. Aţi pornit cu stângul, dar privirile dintre voi doi au îndreptat fiecare pas greşit. Atingeri cu subînţeles doar de voi înţelese, cuvinte de alint cu încărcătură emoţională doar de voi înţeleasă, poveste lungă cu voi doi în prim plan. Nu vă înţelege nimeni, dar totuşi rămâne povestea voastră preferată. Defapt, rămâne povestea noastră preferată. Eşti atât de învăluit de aroma, nebunia şi dragostea ei încât scrii despre tine la persoana a doua.

             

              E totul atât de ireal încât pot privi întregul peisaj de iubire în ansamblu ca pe o pictură existentă chiar în faţa mea. E un peisaj de toamnă, din acest motiv o zi e soare, o zi e mohorâtă, o zi e perfectă, altă zi e imperfectă. Ar fi bine să rămână aşa imperfectă, şi ziua, şi povestea, şi iubirea. Suntem ciudaţi, nu? Când alţii aleargă după perfecţiune, noi alergăm unul după altul. Eu după tine, tu după mine. Opreşte-te puţin. Ia-mă de mână. Acum alergăm împreună, e mai bine. Alergăm mai încet, ne uităm atent unul la celălalt şi ne mai împiedicăm. Ne ajutăm reciproc, dar..

- Acum suntem murdari de praf. Ce facem?

-  Să facem baie in mare..

-  Împreună?

- Da, haide în valuri. Dar fără să vorbim, găsim răspunsuri la întrebări după.

  

Draga jurnal

            Draga jurnal, nu ti-am mai scris de mult. Voiam sa iti povestesc despre seara aceasta. Defapt despre zambetul ei din seara aceasta. Zambetul acela cand ma revede dupa mult timp, ii zambesc, imi zambeste si ii stralucesc ochii. Parul i se aseaza perfect peste umeri iar cu mersul acela elegant as vrea sa paseasca prin camera mea doar cu un tricou larg avand pe trup. Oare e bine daca numai imbratisarea ei ar putea sa imi lipeasca inima inapoi de suflet?

Despre mine, despre tine, despre toamna

           Îmi spui că fiecare vară are o poveste a ei, nu te contrazic, dar îţi mărturisesc că pentru mine toamna adună toate poveştile într-o poveste. E o poveste despre chipuri ce se ascund în spatele unor frunze uscate ce cad lin pe pământ, e o poveste despre amintiri ce zboară pe adierile reci de vânt şi îţi fac pielea să tremure, e despre bronzarea naturii, e despre ochii plini de energie ce se preschimbă în melancolici, e despre plimbările prin parcuri în ecoul cârdurilor de păsări, e despre acei ce iubesc liniştea, e despre acei ce au început iubiri în zile de septembrie, e despre acei ce adoră mirosul de frunze uscate, e despre acele persoane cu sclipiri de cer în ochi, e despre acele persoane cu instabilitate în suflet, e despre acele persoane concomitent calde şi reci, e despre 'rămas bun'uri, e despre căldura din vară şi frigul din iarnă, e despre răsărituri răcoroase, e despre primăvara iernii, e despre culori ce fascinează fotografii, e despre ultimul surâs al anului, e despre miros de struguri în aer, e despre negreală de nuci pe mâini, e despre banci pline cu frunze, e despre ploi mohorâte, e despre must, e despre strângeri în braţe in zile de octombrie, e despre poveşti vechi, e despre iubire, e despre pesimism, e despre cuvintele "poate" şi "posibil".
               E despre înmugurire. E despre despărţire. E despre împăcare.
           E despre înmugurirea melancoliei. E despre despărţirea de natura verde. E despre împăcarea cu trecutul.
        E despre mine. E despre tine. E despre noi. E despre toamnă.

Te rog, zâmbeşte

 

           Mă aflu în centrul camerei, şi nu pentru că mă consider buricul pământului ci pentru că aici m-am trezit din vis. Întind mâna spre dreapta şi dau de un loc gol, întind mâna spre stânga şi ating doar aerul rece. Deschid ochii câte unul pe rând doar ca să văd un tavan albastru cu uşoare umbre ce creează siluete fără nume. Întind mâna stângă spre mâna dreaptă şi încerc să îmi regăsesc simţul pipăind fiecare deget în parte. Nu mai simt nimic şi nu mai văd nimic. Am închis ochii nemulţumit fiind de ceea ce aveam în faţa lor. Ar trebui să fiu singur, să mă simt singur, dar cu ochii închişi fiind acum, îmi vin în minte zeci de zâmbete ce mi-au înfrumuseţat zilele de-alungul timpului. Un zâmbet cuceritor, un zâmbet ştrengar, un zâmbet melancolic, un zâmbet alb, un zâmbet simpatic, un zâmbet sincer, un zâmbet străin, un zâmbet de copil. De un nou zâmbet am nevoie şi acum, te rog, zâmbeşte-mi.

Azi e acel poimâine

          Vânt ce adie prin păr şi gânduri ce adie prin minte. Vântul te linişteşte, gândurile te istovesc, dar continui. Zâmbeşti precum un copil şi apoi îţi dispar toate probleme de pe chip. E o senzaţie aparte să te privesc. Gât, buze, nas, ochi, obraji. Piele fină şi mâini angelice. Buze rotunjite şi voce calmă. Mers elegant şi atitudine de cuceritoare. Imperfectă, dar completă. Atât de puţin timp rămas, atât de multe rămase necunoscute. Enigmă.